Confidentze
AZZURO
Ne - am obişnuit aşa de tare cu diferenţa asta luată ca un dat, încât nici măcar albastrul ăsta discret plumburiu, al unei dupăamieze de Paşte, oarecum ploioase, atât de diferit de soarele triumfător de acum o săptămână, nu pare de ajuns pentru a - ţi oferi reperul unei detaşări suficiente pentru a recupera uimirea metafizică cu care ar trebui să ne întrebăm, poate, în fiecare primăvară, dacă trăim în două universuri paralele, despărţite irecuperabil de o săptămână, sau, Dumnezeu să ne ierte pentru eventala blasfemie, dacă e vorba de acelaşi Iisus.
În general sunt foarte curajos
Cuvîntul ăsta, templu, avea pentru mine semnificaţii misterioase şi sacre. Le propuneam fraţilor mei să ducem cioburile albastre la muzeul oraşului şi ei erau, la rîndul lor, convinşi că vom deveni prin acest fapt, celebri şi bogaţi. Nu e puţin lucru să descoperi un templu, nu?
Sa razbati prin valuri
sunt cei care se ineaca, cei care plutesc mereu in deriva si cei care ajung la mal. Sunt cei care sunt suficient de credinciosi si primesc o barca. Sunt cei care stau in grupuri si inoata impreuna, sustinandu-se reciproc si cei care il baga la fund pe cel de langa ei in incercarea de a se mentine pe sine la suprafata. Sunt cei prevazatori care au colac si cei care fac figuri complicate de inot si sfarsesc prin a nu mai iesi la suprafata.
“Până ce-ţi voi da eu dezlegare"
Când a murit tata, eu aveam 16 ani. Nu am înţeles nimic. Vedeam pe mama, vedeam mătuşlile aplecându-se asupra mea, imaginând un şoc mai mare decât simţeam eu.
M-am scuturat ca de ceva rău
Am văzut oameni bolnavi într-un stadiu incipient, care s-au dat bătuţi de la început şi care au spus "nu are rost să mai lupt că oricum o să mor". Şi au şi murit.
Contraaventura
Eram distractiv de filmat, te stricai de râs câtă seriozitate şi competenţă poate bărbatul matur, însurat şi imbecil să deruleze la o adică...
Blasfemie!
Experienta mea de viata m-a dus la concluzia ca nu toate lucrurile trebuie spuse, si nu toate lucrurile pot fi spuse.
"Comunicatorul anului"
Daca ma gandesc la lucrurile care mi-au dat de furca in ultimii ani, poate patru, nu-mi vin in minte decat nemultumirile legate de modul in care am simtit sau nu, satisfactiile profesionale.
Shifting
Visez în Româneşte. Mă mai trezesc uneori că îi vorbesc căţelului în româneşte. El săracu’, mă priveşte năuc şi nu înţelege ce vreau când îi zic: Adu mingea, prostule! Mingea! Eşti surd?
Eu, ea şi acest bărbat
Eu aveam 20 de ani, ea avea 21, el avea 45. Eu eram la litere, ea era la drept. Eu aveam 1m60, ea avea 1,74. Eu eram o prezenţă ştearsă, ea se impunea printr-un bust generos şi un superb păr lung. Iubeam amândouă acelaşi bărbat doar că din motive diferite. Locuiam în aceeaşi curte, eu, ea şi acest bărbat.
De ce n-o iert pe mama
M-a părăsit când aveam şase ani. Îmi dau seama că asta nu înseamnă nimic, majoritatea cuplurilor eşuează chiar şi în ziua de azi, să creşti doar cu un părinte biologic şi cu unul de împrumut nu mai e o dramă pentru nimeni.
