Desuete
Dar bunicii unde se duc, cand se duc?
“-Printesa Issy, cand o sa te faci mare o sa-l mai iubesti pe bunicul?
-Nu cred, bunicule, atunci o sa-l iubesc pe Printul meu.
-Vaaai, printesa, cum sa zici asa ceva? Si pe sarmanul tau bunic pe care-l calaresti zilnic si care iti spune povesti pana ramane fara voce o sa-l uiti de tot?
-Nu de tot…ca ne plac aceleasi bomboane de menta si ne frecam urechea dreapta cand suntem nervosi la fel,asa zice bunica.
-Printeso, dar cand o sa ai tu imparatia ta vei face dreptate, nu-i asa? Caci printesa Issy are un castel plin de comori scumpe si o droaie de admiratori care nu mai stiu ce sa faca sa-i intre in gratii, caci e frumoasa ca soarele si isteata ca luna si are ochisorii ca doua alune zglobii. Iar cand rade ea cu dintii-i de sidef, lumea devine mai buna. Manutele mici ca de copil nu ostenesc in a mangaia oamenii si a le face viata mai frumoasa, iar sprancenele ei negre se incrunta amarnic ori de cate ori se intampla vreo nedreptate in imparatie.
-Si-i voi baga in puscarie pe toti nelegiutii.
-Asa, Issy, dar pana atunci, Maria ta, poate vei fi milostiva si nu-ti vei mai suge degetul mare de la mana cand dormi, ca esti fetita mare….
-Bine, bunicule. Desi imi place. Da’ eu ii voi iubi pe supusii mei, iar de ziua lor de nastere le voi da la toti cate o lalea.
-Si printului?
-Printului o scoica si…un pupic.
-Ii dai si bunului un pup?
-Mai multi!!! “
Printesa Issy isi avea padurea fermecata in Parcul Floreasca si castelul de clestar in apartamentul bunicilor ei. Padurea era imensa si ea nu-i gasea nicicand marginile, fiecare tufis ascundea o poveste, in fiecare frunza ea pusese un rost. Stia pe de rost cate panselute sunt pe pajiste si cati pasi trebuie sa faca pentru a sta in umbra dupa-amiaza sub statuie. Bunicul si cu ea nu se opreau din joaca nici macar la masa, iar bunica ii certa mereu. Ea era independenta,desi nu putea dormi fara sa o tina bunicul de mana. Visa mereu ingerasi. Cand a mai crescut a uitat de el si nici macar de dragul vreunui print,ci al unor copii de casa. Bunicul ii zicea ca regreta felul in care a crescut-o, caci va suferi traind mereu in basme, in frunte poarta steaua idealului,iar in inima iubirea absoluta. Bunicul devenea mereu mai trist, cu fiecare an. Pana intr-o zi cand am gasit pe biroul lui o punguta cu dropsuri de menta si cartea cu povesti nemuritoare rusesti si inca ceva pe care numai ochii oamenilor ce aud muzica si gandesc in versuri pot sa vada: era sufletul lui printre dosarele cu procese si pixurile cu pasta parfumata pe care le descoperise de curand. Renuntase. Sau avusese in fine, curajul. Nu m-am decis inca asupra unui adevar. Atunci printesa Issy a murit odata cu bunicul ei.
(Issy)
-Nu cred, bunicule, atunci o sa-l iubesc pe Printul meu.
-Vaaai, printesa, cum sa zici asa ceva? Si pe sarmanul tau bunic pe care-l calaresti zilnic si care iti spune povesti pana ramane fara voce o sa-l uiti de tot?
-Nu de tot…ca ne plac aceleasi bomboane de menta si ne frecam urechea dreapta cand suntem nervosi la fel,asa zice bunica.
-Printeso, dar cand o sa ai tu imparatia ta vei face dreptate, nu-i asa? Caci printesa Issy are un castel plin de comori scumpe si o droaie de admiratori care nu mai stiu ce sa faca sa-i intre in gratii, caci e frumoasa ca soarele si isteata ca luna si are ochisorii ca doua alune zglobii. Iar cand rade ea cu dintii-i de sidef, lumea devine mai buna. Manutele mici ca de copil nu ostenesc in a mangaia oamenii si a le face viata mai frumoasa, iar sprancenele ei negre se incrunta amarnic ori de cate ori se intampla vreo nedreptate in imparatie.
-Si-i voi baga in puscarie pe toti nelegiutii.
-Asa, Issy, dar pana atunci, Maria ta, poate vei fi milostiva si nu-ti vei mai suge degetul mare de la mana cand dormi, ca esti fetita mare….
-Bine, bunicule. Desi imi place. Da’ eu ii voi iubi pe supusii mei, iar de ziua lor de nastere le voi da la toti cate o lalea.
-Si printului?
-Printului o scoica si…un pupic.
-Ii dai si bunului un pup?
-Mai multi!!! “
Printesa Issy isi avea padurea fermecata in Parcul Floreasca si castelul de clestar in apartamentul bunicilor ei. Padurea era imensa si ea nu-i gasea nicicand marginile, fiecare tufis ascundea o poveste, in fiecare frunza ea pusese un rost. Stia pe de rost cate panselute sunt pe pajiste si cati pasi trebuie sa faca pentru a sta in umbra dupa-amiaza sub statuie. Bunicul si cu ea nu se opreau din joaca nici macar la masa, iar bunica ii certa mereu. Ea era independenta,desi nu putea dormi fara sa o tina bunicul de mana. Visa mereu ingerasi. Cand a mai crescut a uitat de el si nici macar de dragul vreunui print,ci al unor copii de casa. Bunicul ii zicea ca regreta felul in care a crescut-o, caci va suferi traind mereu in basme, in frunte poarta steaua idealului,iar in inima iubirea absoluta. Bunicul devenea mereu mai trist, cu fiecare an. Pana intr-o zi cand am gasit pe biroul lui o punguta cu dropsuri de menta si cartea cu povesti nemuritoare rusesti si inca ceva pe care numai ochii oamenilor ce aud muzica si gandesc in versuri pot sa vada: era sufletul lui printre dosarele cu procese si pixurile cu pasta parfumata pe care le descoperise de curand. Renuntase. Sau avusese in fine, curajul. Nu m-am decis inca asupra unui adevar. Atunci printesa Issy a murit odata cu bunicul ei.
(Issy)